Preț mai mic?

Primești diferența înapoi. Doar în aplicație.

Download

Ghid: Călătoriile cu copii

Cum să ai o călătorie sigură și frumoasă cu un copil

1. Când poate zbura un copil?

Companiile aeriene sunt din ce în ce mai deschise față de ideea de a transporta bebeluși și copii. Este suficient ca infantul să fi implinit o săptămână pentru a putea fi acceptat la bordul unui avion. Aceasta însă nu este o regulă generală, anumite companii acceptând doar bebeluși care au peste 2 săptămâni. Dacă nașterea a avut loc fără complicații și atât mama, cât și copilașul se simt bine, atunci nu există niciun obstacol pentru ca aceștia să nu poată călători cu avionul. Având în vedere faptul că infanții sunt mai predișpuși la infecții și îmbolnăviri până la vârsta de două luni, iar aeroporturile nu sunt tocmai cele mai indicate locuri pentru ei, sunt necesare anumite facilități rapide de efectuare a check-in-ului. O bună organizare în această privință este elementul cheie.

Companiile aeriene împart pasagerii pe anumite clase de vârstă. Astfel, copiii sub vârsta de doi ani, infanții, reprezintă cea mai tânără categorie de călători. Aceștia pot călători atât în brațele părinților, asigurați cu centuri speciale oferite de membrii echipajului aeronavei, cât și pe un loc suplimentar, pe care îl pot rezerva părinții în prealabil. În cazul în care aceștia optează pentru un loc pentru bebeluș, copilul va beneficia de un loc special certificat pentru sugari. În general, companiile low-cost percep o taxă constantă pentru infanți, cuprinsă între 20-25 euro, în timp ce companiile de linie percep un anumit procentaj din tariful unui bilet întreg.

Copiilor care au împlinit vârsta de 2 ani li se vor aloca locuri la preț întreg și vor avea aceleași beneficii ca adulții. Companiile low cost nu oferă tarife reduse pentru copiii de doi ani sau mai mult, aceștia beneficiind de un loc pe scaun asemenea adulților. Pasagerilor care călătoresc cu un copil le este permis să ia la bordul aeronavelor alimente necesare pentru copil și eventual, un cărucior. Companiile de linie oferă numeroase discounturi pentru transportul copiilor, acestea fiind cuprinse între 25% și 75%, care se aplică în general la prețul biletului, taxele suplimentare rămânând aceleași.

Tarifele biletelor pentru copii (update 23.12.2019)

 Wizz AirRyanairTAROMAir France
Infanțide la 8€ la 27€25€10% din tariful biletului întreg10% din tariful biletului întreg
Copii100% din tariful biletului întreg100% din tariful biletului întreg75% din tariful biletului întreg80% tariful biletului întreg pentru distanțe scurte și 67% din tariful biletului întreg pentru distanțe lungi

2. Bagajele copiilor

Atunci când călătorim cu un copil, pare destul de dificil să ne putem încadra în limitele admise ale bagajelor. Pentru a le face călătoria cât mai plăcută copiilor, ar fi de mare folos câteva lucruri micuțe, dar importante pentru ei: câteva creioane de colorat și hârtie, jocuri educative sau o jucărie preferată, care să îi rețină atenția copilului pentru o perioadă îndelungată. Companiile de linie oferă de regulă mici daruri pentru cei mici.

Bagajele bebelușilor:

Chiar și companiile low-cost permit la bord alimente pentru copiii mici. Desi mâncarea pentru cei mici nu poate fi întotdeauna încălzită la bordul aeronavelor, se pot achiziționa oricând mese plătite. Unele companii aeriene permit solicitarea mesei pentru copii în timpul rezervării biletelor de avion.

Bagaje pentru bebeluși până în 2 ani:

BagajeRyanairWizz AirTAROMAir France
Mâncare pentru copiiMâncare proprie/contra-cost la bordMâncare proprie/contra-cost la bordMâncare proprie. Se poate solicita meniu special pentru copiiMâncare proprie și masă la bordul aeronavei
Bagaj de mână1 bagaj x 5 kg1 bagaj cu dimensiunile 40x30x20 cmNu se acceptă1 bagaj x 12 kg, cu dimensiunile 55x35x25 cm sau un cărucior pliabil cu dimensiunile 55x35x25 cm
Bagaj de calăCărucior pliabil + scaun auto pentru copil sau pernă de înălțare sau pat pliabil de călătorieLandou sau cărucior pliabil1 bagaj x 10 kg, cu suma maximă a dimensiunilor de 115 cm + cărucior pliabilCărucior pliabil cu dimensiunile 15x30x100 cm

* În funcție de clasa biletului de avion

Bagaje pentru copiii mai mari de 2 ani

BagajRyanairWizz AirTAROMAir France
Mâncare pentru copiiMâncare proprie/contra-cost la bordMâncare proprie/contra-cost la bordMâncare proprie și masă la bordul aeronaveiMâncare proprie și masă la bordul aeronavei
Bagaje de mânăCărucior pliabil, scaun autoLandou sau cărucior pliabil *Cărucior pliabil, scăunel pentru copii, locCărucior pliabil cu dimensiunile 15x30x100 cm
Bagaje de calăAceleași condiții precum adulțiiAceleași condiții precum adulțiiAceleași condiții precum adulțiiAceleași condiții precum adulții

* Pentru a transporta un scaun de mașină pentru copii la bordul aeronavei trebuie să achiziționezi un loc suplimentar.

3. Facilități de check-in pentru întreaga familie

Efectuarea check-in-ului online a devenit o practică din ce în ce mai frecventă, atât pentru companiile low-cost, cât și pentru cele de linie, oferind avantajul de a economisi timp, bani și griji. În unele aeroporturi există ghișee de informare sau mașinării speciale de check-in pentru familii.

Părinții sunt sfătuiți să pastreze în bagajul lor de mână jucăriile copilului, ajutând la eficientizarea controlului de securitate.

4. Acte necesare pentru călătoria minorilor cu avionul

Minorii pot călători în străinătate însoțiți de ambii părinți, de unul dintre părinți, de reprezentantul legal sau de o terță persoană (alta decât părinții sau reprezentantul legal). În funcție de situație, însoțitorul va trebui să aibă asupra lui următoarele acte:

Minorul însoțit de ambii părinți:

Singurul document pe care minorul care călătorește împreună cu ambii părinți trebuie să îl aibă asupra sa pentru a i se permite ieșirea din România este documentul de călătorie individual - pașaportul sau cartea de identitate (pentru minorii peste 14 ani).

Certificatul de naștere nu este recunoscut ca fiind document de călătorie, dar recomandarea noastră este să îl aveți asupra voastră.

Minorul însoțit de unul dintre părinți:

În funcție de situație, pe lângă documentul de călătorie individual al minorului, părintele însoțitor trebuie să aibă asupra sa:

  • o declarație/împuternicire prin care celălalt părinte își dă acordul cu privire la ieșirea din țară a minorului. Această declarație trebuie să urmeze indicațiille de conținut puse la dispoziție de către Poliția de Frontieră Română și să fie valabilă maximum 3 ani.
  • o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care să dovedească faptul că minorul i-a fost încredințat sau că exercită singur autoritatea părintească asupra acestuia.
  • un certificat de deces, o hotărâre judecătorească de declarare a morții sau o comunicare oficială care face dovada decesului celuilalt părinte.
  • o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de instanța de tutelă, care dovedește că celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești, sau un document care atestă că celălalt părinte a fost declarat dispărut, conform condițiilor legii.
  • o hotărâre a instanței de judecată care ține locul acordului celuilalt părinte.

Minorul însoțit de un reprezentant legal:

În această situație minorul poate părăsi țara doar dacă are asupra sa, alături de pașaport sau carte de identitate, și hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă care atestă că persoana însoțitoare exercită drepturi și obligații părintești asupra minorului.

Minorul însoțit de o terță persoană:

Un minor poate ieși din țară alături de o terță persoană (alta decât părinții sau reprezentantul legal) numai dacă această persoană are asupra sa următoarele documente:

  • declarație/împuternicire din partea ambilor părinți, a unui părinte sau a reprezentantului legal, prin care aceștia își dau acordul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă de maximum 3 ani de la data întocmirii acesteia. Declarația trebuie să includă datele de identitate ale însoțitorului.
  • certificat de cazier judiciar emis de către autoritățile române pentru însoțitor.
  • documente care atestă calitatea de persoană desemnată din cadrul societății comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.

Majoritatea companiilor aeriene oferă servicii de însoțire pentru minori pe timpul zborului, însă nu toate companiile au aceste servicii incluse în tariful biletului. Pentru zborurile domestice există posibilitatea ca minorii ce au depășit o anumită vârstă să nu aibă nevoie în mod obligatoriu de un însoțitor. Fiecare companie aeriană are reglementată propria limită de vârstă de la care minorii pot călători singuri. Pentru mai multe informații cu privire la documentele necesare pentru călătoria minorilor cu avionul, te rugăm să consulți site-ul oficial al Poliției de Frontieră Română.