X

City Break Istanbul

City Break Istanbul - Tot ce trebuie sa stii

Vola.ro iti recomanda sa nu ratezi urmatoarele activitati:

Turul orasului Istanbul
Descopera singurul oras din lume construit pe doua continente, Europa si Asia, asezat pe malul Bosforului si purtand pecetea pretioaselor relicve ale Imperiilor Roman, Bizantin si Otoman. Cu o istorie plina de culoare si un trecut zbuciumat, Istanbulul de astazi iti ofera o perspectiva unica asupra istoriei, culturii si religiei. Intr-un City Break la Istanbul, poti face un tur de oras, insotit de un ghid, intr-un autobuz etajat si poti admira marea varietate a atractiilor turistice, cum ar fi Moscheea Albastra, Palatul Topkapi, Galata Tower si Piata Taksim. Durata excursiei optionale este de 9 ore, iar tariful este de 37 euro/ persoana.

Vizita la Bazarul Egiptean si croaziera pe Bosfor
Daca ai ales un City Break la Istanbul, trebuie sa incerci ceva din amestecul de mirodenii si plante aromatice din Bazarul Egiptean, apoi sa faci o croaziera pe Bosfor, admirand privelistile superbe ale orasului magic, Istanbul. Vei trece pe langa faimoasele Palate Dolmabahce si Beylerbeyi, vei vedea tarmurile pline de istorie ale Europei si Asiei si vei putea admira moschei, fortarete, case si palate. Croaziera va trece si pe langa Cetatea Rumelihisar si va dura 4 ore, iar pretul excursiei oprionale este de 56 euro/ persoana.

Turul Istanbulului: Palatul Topkapi, Hagia Sophia, Moscheea Albastra si Marele Bazar
Daca ai ales un City Break in Istanbul, iti recomandam turul complet al orasului dintre doua continente. Fostul Constantinopol, Istanbul a fost capitala Imperiului Roman si cea mai bogata metropola din Europa, iar acum este cel mai mare oras din Turcia. Moscheea Albastra este cea mai mare moschee si moscheea nationala a Turciei. Hagia Sophia sau Catedrala Sfanta Sofia („Sfanta Intelepciune”) a fost catedrala, moschee, iar astazi este muzeu. Dupa cucerirea otomana, a fost transformata intr-o moschee si este, in prezent, unul dintre muzeele magnifice ale lumii, fiind primul exemplu de arhitectura bizantina. Bazilica Cisterne sau "Palatul scufundat" este numita astfel datorita coloanelor de marmura, in stil doric si corintic, din care este construita si care se inalta din apa. Ea este formata din retele de bazine construite pentru a alimenta orasul cu apa. Palatul Topkapi este cel mai mare si cel mai vechi palat din lume, bijuteria coroanei Imperiului Otoman. Cu comorile si cladirile exotice cu vedere la Cornul de Aur, vizita la Topkapi promite sa fie o experienta cu adevarat fascinanta. Marele Bazar, locul care face din Istanbul o destinatie de shopping, este in functiune din secolul al XIV-lea si este una dintre cele mai mari piete acoperite din lume, cu 58 de strazi. Bazarul este special cunoscut pentru bijuterii sale, piele, ceramica, condimente, cuverturi si covoare. 4000 de magazine se estimeaza ca functioneaza in Marele Bazar. Intregul tur al Istanbulului dureaza aproximativ 8 ore, iar pretul excursiei optionale este de 56 euro/ persoana.

City Break Istanbul - Top 10 atractii turistice si activitati

Orasul contrastelor ofera o mare varietate de atractii pentru turistul insetat de cunoastere, fiind locul perfect pentru un city break plin de aventuri de neuitat. Principalele atractii ale orasului pot fi vizitate intr-un city break, dar daca ai mai mult timp la dispozitie iti raman numeroase optiuni, caci orasul a fost reinventat si transformat in metropola, cu o viata de noapte vibranta, magazine si restaurante speciale.

De asemenea, Poarta Orientului este orasul ideal pentru un city break de shopping. Poti cumpara orice iti trece prin cap, de la suvenirurile din ceramica la bijuterii din aur, haine si podoabe, accesorii, mirodenii si dulciuri delicioase (Turkish Delight). Daca esti tentat de un city break istoric si cultural, atunci poti descoperi istoria zbuciumata, dar fascinanta a Turciei in Istanbulul modern, care iti ofera o perspectiva unica asupra istoriei, culturii si religiei. Daca vii sa te relaxezi, atunci incearca o croaziera in care poti admira frumusetea sclipitoare a Bosforului, scufunda-ti simturile intr-o baie turceasca la un hammam sau viziteaza Insulele Printilor. Cat despre cei tentati de un city break culinar, se vor simti in al noualea cer in compania bucatariei orientale. Baclava, Doner, Kumpir, Börek, Köfte, Sütlaç sunt termeni care poate acum nu iti spun foarte multe, dar despre care vei povesti patimas cand te vei intoarce din city break-ul in Istanbul.

1. City Break Istanbul - Paseste in lacasul de cult Moscheea Albastra

Cel mai vizitat obiectiv al Istanbulului este cea mai mare moschee si totodata moscheea nationala a Turciei. Moscheea sultanului Ahmet I, unul dintre cele mai renumite lacasuri de cult din lume, isi datoreaza numele culorii faiantei de Iznik de pe peretii interiori. Moscheea Albastra se afla in Patrimoniul Unesco si concureaza la titlul de simbol al orasului.

2. City Break Istanbul - Admira arhitectura bizantina la Hagia Sophia

Sfanta Intelepciune este o capodopera a arhitecturii bizantine care rezista de peste 1500 de ani, fiind martora multor incendii, razboaie, cutremure, precum si a expansiunii si caderii a doua mari imperii. Dupa cucerirea otomana, a fost transformata intr-o moschee si este, in prezent, unul dintre muzeele magnifice ale lumii.

3. City Break Istanbul - Descopera comorile Palatului Topkapi

Daca vrei o experienta cu adevarat fascinanta, indreapta-ti pasii spre bijuteria coroanei Imperiului Otoman. Cel mai mare si cel mai vechi palat din lume a gazduit sultani, zeci de sotii, sute de concubine si mii de slugi, fiind nu doar resedinta a sultanilor, ci si centrul de guvernare al Imperiului Otoman. Descopera-i comorile si cladirile exotice cu vedere la Cornul de Aur si nu vei regreta.

4. City Break Istanbul - Testeaza-ti abilitatea de negociator in Marele Bazar

Fantezia cumparatorului pasional si visul oricarui fotograf, Marele Bazar este una dintre cele mai mari piete acoperite din lume si locul care face din Istanbul o destinatie de shopping. Acest bazar, care exista inca din secolul al XIV-lea, te asteapta cu 58 de strazi in care poti admira marfa din 4000 de magazine. Bazarul este cunoscut pentru bijuterii sale, piele, ceramica, condimente, cuverturi, covoare si dulciuri.

5. City Break Istanbul - Pune-ti o dorinta la Bazilica Cisterne

Numit si Palatul scufundat datorita coloanelor de marmura, in stil doric si corintic, din care este construita si care se inalta din apa, aceasta constructie fascinanta este formata din retele de bazine care alimentau orasul cu apa. Pe suprafata coloanelor se gasesc tot felul de scobituri, pe care daca le atingi, se zvoneste ca au puterea sa-ti implineasca orice dorinta.

6. City Break Istanbul - Calca pe urmele lui Soliman Magnificul si ale lui Sinan in Moscheea Suleymaniye

Soliman Magnificul, cel mai mare conducator otoman si Sinan, marele arhitect al imperiului, au creat impreuna peste 400 de cladiri. Construita intre 1550-1557, in partea vechea a Istanbulului, Moscheea Süleymaniye ramane cea mai impresionanta opera a celor doi, fiind listata in Patrimoniul UNESCO.

7. City Break Istanbul - Admira frescele de la Biserica Mantuitorului din Chora

Rezerva-ti timp pentru a vizita una dintre comorile bizantine ale Istanbulului.

Aceasta frumoasa biserica are peste 100 de fresce minunate si mozaicuri din secolul al XIV-lea, reprezentand scene biblice.

8. City Break Istanbul - Admira orasul printr-o croaziera pe Bosfor

Daca nu ai mult timp la dispozitie pentru a descoperi la pas tot orasul, atunci iti recomandam o croaziera de o zi pe Bosfor. Aceasta plimbare relaxanta iti ofera ocazia sa admiri orasul de pe puntea vasului si sa te simti rasfatat de aerul curat, racoarea apei si masa copioasa servita pe vas. Pe parcursul croazierei poti admira, de la distanta, Palatului Dolmabahçe Palace, Ruinele Rumeli, Turnul Maiden precum si o multime de moschee si gradini.

9. City Break Istanbul - Simte-te ca un sultan la Palatul Dolmabahce

Vezi cum traiau sultanii si descopera motivul caderii Imperiului prin intermediul aceastei capodopere arhitectonice din secolul al XIX-lea. Decizia sultanului Abdül Mecit de a construi acest luxos palat a secat vistieria statului, iar constructia a fost finalizata cu imprumuturi externe.

10. City Break Istanbul - Relaxeaza-te la Baile Cemberlitas

Dupa ce ai cutreierat orasul in lung si-n lat, e momentul sa te relaxezi ca un sultan. Indreapta-te spre Baile Cemberlitas, unde vei gasi relaxarea totala, sub cupolele de marmura ale unei adevarate bai turcesti. Dupa baie, lasa-te pe mainile maseurilor experimentati si nu vei regreta.

City Break Istanbul - Activitati in Istanbul

City Break Istanbul - O zi in Sultanahmet

Incepe ziua odata cu chemarea muezinului, astfel incat sa ajungi la Moscheea Albastra chiar la deschidere. Viziteaza Sfanta Sofia, apoi Bazilica-cisterna, Hipodrom si Muzeul de Arta Turca si Islamica. Traverseaza Bazarul Arasta pana la Muzeul Mozaicurilor. Pentru o pauza, alege o cafenea sau un restaurant de pe Divanyolu. Dupa pranz, lanseaza-te intr-o vizita prelungita la palatul Topkapı, unde vei admira minunile lumii adunate intr-un singur palat sau viziteaza Muzeul de Arheologie. Incheie seara in Sultanahmet, unde poti alege o terasa situata pe un acoperis, de unde poti admira orasul la apus de soare.

City Break Istanbul - O zi la cumparaturi

Incepe ziua cu o baie la Cemberlitas Hamami, apoi intra la moscheea Nuruosmaniye, inainte sa te lansezi in febra cumparaturilor in Marele Bazar. Porneste din piata Beyazit spre moscheea Suleymaniye, unde poti vizita mormintele lui Suleiman si Roxelanei. Pentru un pranz demn de un sultan, iti recomandam Darüzziyafe sau una dintre cafenelele de langa moschee.

Dupa-amiaza o poti incepe la Uzunçarsí Caddesi. Coboara pe stradutele aglomerate ale pietei, unde mesterii isi expun lucrarile chiar in strada, apoi pe Tahtakale Caddesi, unde vei simti aroma cafelei si a mirodeniilor vandute in strada. Viziteaza moscheea Rustem Pasa si Noua Moschee, inainte de a incepe runda finala de cumparaturi la Bazarul Egiptean. Intre Moscheea Noua si Bazarul Egiptean exista o piata cu flori, plante, seminte si pasari cantatoare. Cineaza la Hamdi Et Lokantasi sau la Orient Express, in gara Sirkeci sau inapoi in Sultanahmet, unde te poti bucura de o masa delicioasa la o terasa pe un acoperis.

City Break Istanbul - O zi in Asia

Sari in feribot la Uskudar dimineata devreme si, de acolo, mergi cu barca spre Turnul lui Leandru, unde poti lua o gustare in timp ce admiri orasul. Pe malul asiatic viziteaza moscheile din Üsküdar, gara Haydarpasa si baracile militare Selimiye, unde se afla muzeul dedicat lui Florence Nightingale, femeia care a ingrijit soldatii raniti in Razboiul Crimeii.

Tot aici se afla si cimitirul soldatilor englezi cazuti in razboi sau cimitirul Karacaahmet, unde se gasesc circa 1 milion de morminte. Dupa-amiaza, hoinareste prin magazinele si pietele din Kadıkoy, apoi savureaza o cafea la Kadife Sokak (strada cu baruri), unde se canta muzica live. Continua in Moda, unde te poti plimba pe faleza sau indrazneste o tura de shopping in magazinele de lux de pe Bağdat Caddesi. Pentru cina, poti alege Zanzibar, pe cheiul din Caddebostan. Dupa o zi plina, ia un taxi spre statia de feribot din Kadıköy, de unde vei calatori pe Bosfor, inapoi pe continentul european.

City Break Istanbul - Top 10 restaurante, cafenele si pub-uri

Turcia este celebra pentru deliciile sale gastonomice, care fac din acest loc un paradis al gurmanzilor. Vestea excelenta este ca vei gasi numeroase restaurante pentru toate gusturile si buzunarele. Bucataria turceasca este sufletul bucatariei mediteraneene estice, fiind caracterizata prin ingrediente de calitate si o atentie desavarsita in prepararea mancarurilor. De la gustari savuroase, pana la mancaruri sofisticate pe baza de fructe de mare si peste, Istanbulul se pliaza cu maiestrie pe orice fel de bugete si gusturi. Dupa ce ai savurat o masa copiasa, incearca si celebra cafea turceasca preparata la nisip sau traditionalele ceaiuri aromate de parfumul unei narghilele.

1. Changa

Situat convenabil, in piata Taksim, acest local combina influentele mediteraneene cu cele asiatice. Mancarurile, bauturile si designul creeza o experienta placuta, iar lista de cocktailuri este bogata si originala.

2. Asitane

Descopera aromele complexe ale bucatariei otomane, la Asitane. Dupa sute de ani, preparate ca supa de migdale, pepenele umplut cu carne de miel si kebabul din gasca sunt inca demne de masa unui sultan.

3. Leb-i-Derya

Rezerva-ti o masa la unul dintre cele mai sofisticate restaurante din oras, cu meniu bogat in cocktailuri si mancaruri diverse, vederi de neuitat si muzica buna. Daca vrei sa prinzi locuri pe terasa de pe acoperis, trebuie sa vii putin mai dreveme.

4. Seasons Restaurant

Restaurantul hotelului Four Seasons este situat in fosta inchisoare a orasului, iar mancarea cu specific mediteraneean este servita intr-o gradina frumoasa. Toti clientii care i-au calcat pragul iti pot confirma ca servirea este excelenta, iar mancarea este delicioasa.

5. Feriye Lokantası

Amenajat intr-o sectie de politie de pe malul Bosforului datand din sec. 19, acest restaurant modern reinventeaza bucataria turceasca traditionala, combinand retete autentice cu tendinte europene, pentru a oferi experiente culinare de neuitat.

6. Vogue

Un restaurant modern si sofisticat, amenajat pe acoperisul unei cladiri inalte si preferat de lumea buna a Istanbulului. Meniul si decorul au puternice influente moderniste.

7. 360

Bar cu terasa frecventat de tineri, care vin aici pentru decorul sofisticat, cu privelisti spre Bosfor si Cornul de Aur, dar si pentru meniul eclectic: anason stelat cu germeni de soia, tartar de vita vietnamez, calamari pe gratar, risotto cu fructe de mare, friptura de miel si baclava cu fistic.

8. Mikla

Rezerva-ti din timp o masa pe terasa restaurantului din Marmara Pera Hotel. De la etajul 17 se deschide o priveliste incantatoare spre Cornul de Aur. Meniul are specific mediteraneean, cu accente turcesti si nordice, iar decorul este elegant si sofisticat.

9. Balıkcı Sabahattin

Pentru o autentica experienta culinara turceasca, treci pragul acestui restaurant pescaresc, deschis din 1927, amenajat intr-o vila veche, cu covoare antice si vase din alama. Pe terasa, atmosfera este animata de o formatie de violonisti.

10. Giritli

Preparatele cretane, ca peste in stil ceviche si masline verzi in saramura, te poarta cu gandul spre o insula greceasca. Meniul fix include bauturi, mezeluri si feluri delicioase de peste. Casa veche, restaurata, si gradina sunt un motiv in plus pentru a trece pragul acestui local.

City Break Istanbul - Evenimente in Istanbul

Filmul este promovat prin Festivalul International de Film din Istanbul in perioada 31 martie- 15 aprilie.

Nu rata Festivalul de Teatru International din Istanbul din perioada 10 mai - 31 mai.

Pasionatii de cumparaturi isi pot programa city break-ul in preajma Festivalului de Shopping, care are loc intre 8 si 30 iunie. Aici, pe langa reducerile masive, poti lua parte la expozitii, concerte si prezentari de moda.

Cei care apreciaza muzica rock isi pot programa city break-ul in luna iulie, cand au loc Festivalul Iubirii Efes Pilsen (14-15 iulie) sau Rock'n'Coke (20-21 iulie).

Arta contemporana e promovata prin Bienala de la Istanbul (10 septembrie- 10 noiembrie), unde poti lua parte la cele mai tari expozitii si instalatii ale unor renumiti artisti locali si internationali.

City Break Istanbul - Comorile ascunse ale orasului Istanbul

City Break Istanbul - Parcul miniatural

Muzeul Pantofilor contine o colectie de incaltaminte din toate timpurile, inclusiv pantofi purtati de celebritati.

Te vei simti ca Guliver in tara piticilor in acest parc miniatural in care sunt reproduse, la o scara redusa, toate cladirile importante din Istanbul, dar si din restul tarii. Parcul miniatural se afla in partea asiatica a Istanbului.
City Break Istanbul - Muzeul Jucariilor din Istanbul

O atractie inedita o constituie si Muzeul Jucariilor, care contine o colectie impresionanta de jucarii adunate din lumea intreaga.

City Break Istanbul - Viziteaza insulele Printilor

Haosul citadin te-a coplesit? Atunci fa o pauza de relaxare si viziteaza insulele Printilor. La doar o ora jumate de mers cu feribotul, vei ajunge la un grup de 9 insule care se intind de-a lungul partii asiatice a Istanbulului. Pe suprafata acestor insule sunt interzise masinile, asa ca te poti deplasa pe jos, cu bicicleta sau cu o caleasca trasa de cai.

City Break Istanbul - Transfer aeroport - centrul orasului Istanbul

City Break Istanbul - Transfer de la Aeroportul Ataturk spre centrul orasului Istanbul

Aeroportul Ataturk este cel mai mare si tranzitat aeroport din Turcia, care serveste o multitudine de destinatii din Estul Mijlociu, SUA, Australia si Europa, cu aproximativ 51 de milioane de pasageri. Aeroportul se afla la 24 km de centrul istoric al orasului, Sultanahmet. Iti recomandam sa iei metroul de la aeroport pana in centrul orasului, dar iti prezentam si alte cai de a ajunge in centru.

Metroul: este cel mai ieftin mod de a ajunge in centrul orasului Istanbul. Transferul de la aeroport dureaza aproximativ o ora si costa in jur de 8 TL (lire turcesti). O sa ajungi la statiile Havalimai Ataturk, Yenikapi, Taksim, Beyoglu, Zeytinburnu si ultima oprire este la Sultanahmet.

Autobuz: Havatas Express pleaca din fata aeroportului din 30 in 30 de minute, intre ora 04:00 AM si 00:00 AM. Calatoria dureaza 40 de minute si costa aproximativ 11 TL.

Taxi: Daca vrei sa iei un taxi, o sa ajungi in 30 de minute in centrul orasului Istanbul si vei plati in jur de 45-75 TL.

City break Istanbul - Mijloacele de transport public in Istanbul

Orasul dispune de metrou, autobuze publice (IETT) si private (HALK OTOBUS), dar si tramvaie. Istanbul Metrosu este reteaua de tranzit ce deserveste orasul si este operata de Istanbul Ulasim. Harta cu traseul mijloacelor de transport in comun se gaseste in statiile de metrou. Tramvaiul duce in centrul orasului si comunica cu statiile de metrou Zeytinburnu si Aksaray. De asemenea, cu tramvaiul ajungi si la podul de deasupra Stramtorii Bosfor. Jetoanele pentru tramvaie se pot cumpara de la chioscurile de langa statiile acestora. Un jeton costa in jur de 1,5 lire turcesti, atat pentru tramvai, cat si pentru metrou (jetoanele sunt diferite, nu pot fi folosite jetoane de tramvai pentru metrou si invers).

City Break Istanbul - Clima in Instanbul

Te asiguram ca iti poti planifica un city-break in Istanbul in orice anotimp al anului. Cele mai bune perioade pentru a vizita orasul sunt din aprilie in iunie, septembrie si octombrie, respectiv lunile de primavara si toamna. In aceasta perioada, temperaturile se mentin intre 16 si 26°C, umiditatea nu este atat de ridicata, iar Istanbulul nu este inca sufocat de catre turistii care dau navala in lunile de vara.

Cea mai mica temperatura a fost de -11°C, in luna ianuarie, iar cea mai mare temperatura s-a inregistrat in luna iulie, 41,5°C.

Clima in Istanbul
Se incarca...